Nu stiu de ce fac asta,nu imi pot da seama de ce ma conformez,nu stiu de ce accept.Imi cunosc atat de bine intentiile,placerile,dorintele,sentimentele,nebunia,euforia,puterea de-a iubi,puterea de definire si de exprimare in a iubi,imi cunosc manifestarile ,imi cunosc vibratiile,off..ma cunosc atat de bine si ma pot defini prin a spune ca sunt un uragan de pasiune ,de nestapanit,de neoprit,pe care nu il poate nimeni limita.Si chiar eu fac asta.Imi limitez atat de mult trairile,exprimarea,m-am dezobisnuit in a spune ce simt,ce gandesc ,cat de mult gandesc,mi-am limitat fanteziile ,placerile ,toate le-am adus la granita de 0-1.Vreau atat de multe,primesc atat de putin.Reneg schimbarea mea,nu eram asa,nu am fost niciodata asa.Eram si sunt exploziva,patimasa,garanita imi era intre intens si loco.De ce nu imi este permis sa ma manifest?de ce nu imi este permis sa ma dariusc asa cum vreau?de ce nu imi este permis sa iubesc asa cum vreau?
de ce nu mai pot spune acele lucruri simple dar coplesitoare?
Nu pot sa spun "imi este dor "desi imi este, nu pot sa spun"te vreau" desi asta simt...
E o nulizare..un pacat pe care il comit impotriva mea ..cu voia mea ..cu dorinta mea pentru ca accept asta.Am vrut mult,vreau ,doresc,pretind,cer.Cred ca cel mai mare blestem in viata e sa intampini "granita de mijloc",jumatatile de masura.
AM vrut totul.vrea inca totul.Sper sa primesc totul.Sau nimic.Orice ,dar fara procente.

SHE....

Am vazut-o in primavara anului 2009. Gara Devei ,agitatie,un vant rece si un soare prea sarac.Zeci de oameni se miscau in jurul meu,ii priveam nostalgic pe toti,cum faceam de fiecare data cand paraseam acel loc,cum obisnuiam sa-mi intiparesc figurile in minte ...ca sa pot spune "I miss ....". Mi-am gasit locul in trenul ce urma sa plece catre Alba Iulia.Calatoria aceea a fost cea mai placuta intoarcere spre locul meu.Pentru a trece timpul mai repede priveam in stanga si in dreapta.Atunci am zarit-o pe ea. O fiinta delicata,cu un ten deschis,niste ochi caprui ,extrem de vi.Purta un trench rosu,inchis pana la gat.Ma privea insistent,prea insistent si zambea de fiecare data cand vedea ca o observ.Am urmarit-o in cursul calatoriei,privea peisajul,privea cursul drumului ,dadea impresia ca nu isi gasea locul.Sa o vad acum nu cred ca as mai recunoaste-o...in schimb avea ceva al ei si doar al ei,care m-a facut sa o adaug in lumea "privirilor unice".As fi vrut sa fi fost mai aproape de ea in acel tren,pentru a-i simti parfumul.