Nu stiu de ce fac asta,nu imi pot da seama de ce ma conformez,nu stiu de ce accept.Imi cunosc atat de bine intentiile,placerile,dorintele,sentimentele,nebunia,euforia,puterea de-a iubi,puterea de definire si de exprimare in a iubi,imi cunosc manifestarile ,imi cunosc vibratiile,off..ma cunosc atat de bine si ma pot defini prin a spune ca sunt un uragan de pasiune ,de nestapanit,de neoprit,pe care nu il poate nimeni limita.Si chiar eu fac asta.Imi limitez atat de mult trairile,exprimarea,m-am dezobisnuit in a spune ce simt,ce gandesc ,cat de mult gandesc,mi-am limitat fanteziile ,placerile ,toate le-am adus la granita de 0-1.Vreau atat de multe,primesc atat de putin.Reneg schimbarea mea,nu eram asa,nu am fost niciodata asa.Eram si sunt exploziva,patimasa,garanita imi era intre intens si loco.De ce nu imi este permis sa ma manifest?de ce nu imi este permis sa ma dariusc asa cum vreau?de ce nu imi este permis sa iubesc asa cum vreau?
de ce nu mai pot spune acele lucruri simple dar coplesitoare?
Nu pot sa spun "imi este dor "desi imi este, nu pot sa spun"te vreau" desi asta simt...
E o nulizare..un pacat pe care il comit impotriva mea ..cu voia mea ..cu dorinta mea pentru ca accept asta.Am vrut mult,vreau ,doresc,pretind,cer.Cred ca cel mai mare blestem in viata e sa intampini "granita de mijloc",jumatatile de masura.
AM vrut totul.vrea inca totul.Sper sa primesc totul.Sau nimic.Orice ,dar fara procente.