Priviri.

Sunt priviri pe care nu le voi uita niciodata .
Daca fericirea s-ar materialiaza intr-un om ar purta chipul "Primei mele amintiri" la euforia faptului ca ma cunoscuse,ca ma avea si ca ma iubea.
Chipul asta de copil pictat in fericire il vazusesem intr-o poza pe care El mi-o trimisese la putin timp dupa ce m-a vazut pentru prima oara.Mi-a si spus la un timp..
-Iti amintesti imaginea aceea?Nu-i asa ca se citea fericirea in ochii mei ?Chiar la mine vad ...as vrea sa-mi pastrezi chipul asta pentru todeauna.Iar tie iti multumesc pentru asta,D.
Era si este o imagine care s-a impregnat in memoria mea pentru todeauna .Era un zambet care iti dadea impresia ca omul respeciv a cuprins tot soarele intre brate,l-a strans tare si caruia i-a spus:"ACUM TE AM".
Priviri marcante am mai intalnit .
Daca nelinistea ,tristetea,durerea ,incertitudinea,frica,focul interior s-ar materializa in chipul unui alt om,atunci ar purta ochii "Celei de-a doua amintiri".
Imi amintesc (parca acum il am in fata),un chip trist,imbatranit parca,niste ochi putin umeziti, maini suav tremurande,o deficienta in cuvinte,o incapacitate de-a vorbi si o epuizare fizica evidenta.
Era privirea unui om care iti dadea impresia ca pierduse tot ce avuse ,tot ce isi dorea,chiar si ceea ce visa paruse ca i s-a spulberat.Nici asta nu voi uita niciodata.Nu voi uita momentul in care isi ridicase ochii la mine si imi daduse o replica scurta lungului sir de cuvinte ale mele care erau potrivnice si pe-o unda aberanta.
Mereu mi-am dorit sa pot imbina cele doua persoane ,sa desprind din unul tot ce i-as da celuilalt.
Este ceva ce as alunga din mine.
Certitudinea realului.